Uneori, sa scrii despre cartile care nu numai ca iti plac sau te captiveaza, ci care efectiv ajung sa te ravaseasca pe de-a-ntregul, se poate dovedi un lucru extrem de dificil, aproape stanjenitor (mai ales cand scrii pe un blog, unde eventualii cititori sunt cu totii niste straini anonimi), fiindca, oarecum, o parte a acelui text, daca nu chiar partea sa esentiala, sufletul sau, devine parte a propriei tale fiinte, pe care nu o poti dezveli asa, simplu, banal, in fata oricui. Din cauza asta, cand vine vorba despre asemenea carti, este mai bine sa taci (macar atata vreme cat impresia lor este inca proaspata in minte), in semn de respect fata de ele, fata de tine insuti. Iar Aziyade. Fantoma Orientului este o astfel de carte. Si mai mult nu trebuie spus.
...
Acum, dupa o vreme, as zice ca este o carte care merita invatata pe de rost, si recitata, din cand in cand, ca o litanie...
Aziyade. Fantoma Orientului
Pierre Loti
Ed. Tritonic, 2009
