La petite fille de Monsieur Linh

"Suflete cenuşii" mi-a deschis apetitul pentru Philippe Claudel, acest minunat autor din Meurthe-et-Moselle. Iar în "La petite fille de Monsieur Linh" am regăsit aceeaşi poezie tristă, sumbră, populată cu oameni care nu mai trăiesc decât pentru un singur lucru, în care sunt condesate deopotrivă amintirile, frumuseţea, lumea şi toate speranţele. Şi această mică nuvelă mi-a adus aminte de vorbele din "Suflete cenuşii":

              Ştiam, ca şi el, fără îndoială, că poţi trăi în mijlocul regretelor tale ca într-o ţară.

Povestea este simplă - una dintre cele mai simple dintre câte se pot spune: un bătrân, Monsieur Linh, îşi părăseşte ţara (probabil Vietnam) împreuna cu nepoţica sa, de numai şase săptămâni, din cauza unui război cumplit ce devastase totul, transformase în scrum satul său drag, după ce îi răpise fiul şi pe soţia acestuia. Ca printr-o minune, din explozia ce-i omorâse părinţii, fetiţa scăpase teafără şi nevătămată. Doar păpuşa ei zăcea pe marginea craterului, cu capul smuls de explozie. Iar de atunci, toate speranţate lui Monsieur Linh sunt legate de această fetiţă, Sang Diu, toată energia sa, atât cât mai avea, este îndreptată spre ea. Refugiat (probabil în Franţa - fiindcă autorul nu dă absolut niciun detaliu legat de locuri, cu excepţia faptului că Monsieur Linh provenea dintr-o ţară asiatică), bătrânul descoperă condiţia străinului printre nişte oameni pe care nu-i înţelege, într-un oraş în care i se pare imposibil că te-ai putea naşte, într-o lume care, mai mult decât orice era lipsită de miros şi care astfel nu poate deveni niciodată acasă. Şi duce o adevărată luptă cu aceşti străini: colocatarii pensiunii unde sunt trimişi la început râd mereu de el, de grija lui fără limite pentru fetiţa mereu tăcută (ce părea să îi înţeleagă greutăţile şi să nu îi dea astfel alte bătăi de cap), copiii i-o cer să se joace cu ea. Nu înţelege nimic. Refuză totul. Sang Diu trebuia înconjurată de grijă şi dragoste, ca să poată ajunge şi ea, într-o bună zi, mamă, după cum îi cânta uşor, într-un cântec de leagăn.

Fără să cunoască limba acestei ţări, fără să înţeleagă reticenţa oamenilor, râsul lor, sau de ce trebuie să meargă într-un azil, reuşeşte să îşi facă un prieten: un prieten cu care ajunge să împărtăşească totul, fără să îi spună însă altceva decât Bonjour...Nu au nevoie de cuvinte ca să se regăsească unul în celălalt, ca să găsească unul în celălalt spernţa şi energia de a trăi. Naufragiaţi amândoi se decsoperă ca Oameni. Nu au nevoie de discursuri pentru a-şi împărtăşi bucuria nemăsurată. O mână aşezată pe umăr face cât o mie de cuvinte.

Dar surpiza acestei mici nuvele este dezvăluită chiar în ultima pagină, când, după un accident de maşină se descoperă că micuţa Sang Diu era de fapt o păpuşă. Bătrânul îi pierduse de fapt pe toţi, acolo, acasă...

La petite fille de Monsieur Linh
Philippe Claudel
Editions Stock, 2005