Pagini

duminică, 3 februarie 2013

Aziyade. Fantoma Orientului



Uneori, sa scrii despre cartile care nu numai ca iti plac sau te captiveaza, ci care efectiv ajung sa te ravaseasca pe de-a-ntregul, se poate dovedi un lucru extrem de dificil, aproape stanjenitor (mai ales cand scrii pe un blog, unde eventualii cititori sunt cu totii niste straini anonimi), fiindca, oarecum, o parte a acelui text, daca nu chiar partea sa esentiala, sufletul sau, devine parte a propriei tale fiinte, pe care nu o poti dezveli asa, simplu, banal, in fata oricui. Din cauza asta, cand vine vorba despre asemenea carti, este mai bine sa taci (macar atata vreme cat impresia lor este inca proaspata in minte), in semn de respect fata de ele, fata de tine insuti. Iar Aziyade. Fantoma Orientului este o astfel de carte. Si mai mult nu trebuie spus.
...
Acum, dupa o vreme, as zice ca este o carte care merita invatata pe de rost, si recitata, din cand in cand, ca o litanie...

Aziyade. Fantoma Orientului
Pierre Loti
Ed. Tritonic, 2009

sâmbătă, 13 octombrie 2012

Stigmatul Casandrei


Sursa foto: http://registan.net

Stigmatul Casandrei este, probabil, una dintre cele mai profunde şi mai percutante expresii ale deznădejdii ce au traversat vreodată literatura, cea mai clară formulare a ideii că umanitatea nu are sens.

Dacă în Eşafodul sau O zi mai lungă decât veacul drama avea un aspect individual, peste care destinul îşi punea amprenta într-un mod brutal şi indescifrabil - fiindcă iţele sale nu puteau fi adunate şi inţelese niciodată -, în Stigmatul Casandrei drama devine universală. Nu mai este vorba despre un individ oarecare, supus hazardului, care in ciuda strădaniilor sale ajunge o victima, sau, dimpotriva, despre oameni care au apucat-o pe un drum greşit, ci, despre omenire în ansamblul său, care, iată, nu mai are nicio şansă de salvare.

Stigmatul Casandrei este o antiutopie, dar o antiutopie care nu vine sa contrazică nişte idealuri politice legate de tipologii ale muncii, ale distribuţei sau raporturilor dintre indivizi, ci una care vizează conceptele universale ale existenţei umane, precum binele, sensul exitenţei, al vieţii înseşi. La modul simplu, Aitmatov spune că oamenii nu au forţa de a se sacrifica în interesul colectiv, pentru mântuirea umanităţii, pentru împlinirea fiinţei umane, chiar dacă li s-ar spune exact ce trebuie să facă şi care sunt riscurile. Egoismul lor - amplificat de discursul politic - va fi mult mai puternic decât idealul binelui, răul purtat şi făcut de fiecare în parte va fi mai mic decât al celorlalţi, responsabilitatea fiecăruia va fi mai mică deât a celorlalţi. Pe scurt, mântuirea nu este posibilă. Singurul lucru care s-a schimbat în ultimii 2.000 de ani este viteza de reacţie şi amploarea reacţiei. Ca şi atunci însă aceasta rămâne un linşaj. Idealul unei salvări colectivie, a unei mântuiri colective este o utopie. Mântuirea sau cunoaşterea adevărului nu este posibilă decât individual, izolat, iar din această cauză ideea însăşi de umanitate nu are sens.

Stigmatul Casandrei
Cinghiz Aitmatov
Trad. Elena Abrudan,
Humanitas, 2008

Promovare

ClickLink.ro Descopera